Justiție

PERCHEZIȚII PENTRU TRAFIC ILICIT DE SUBSTANȚE DOPANTE ÎN VESTUL ȚARII

La data de 5 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 5 în județul Timiș, 7 în județul Arad, 2 în județul Caraș-Severin, 1 în județul Suceava, 1 în județul Brașov și 1 în județul Brăila, la persoane cercetate pentru trafic ilicit de substanțe dopante.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadtrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de import/export de substanțe de mare risc, precum și oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu sau orice alte operațiuni cu substanțe dopante de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante de mare risc, fără drept, conform Legii nr. 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 12 telefoane mobile, mai multe flacoane cu capsule ce conțin diverse substanțe anabolizante și mai multe fiole injectabile de substanță anabolizantă.

Au fost puse în executare 14 mandate de aducere, persoanele fiind aduse la sediul I.P.J. Timiș, în vederea audierii.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button