În aprilie 2023, Primăria Timișoara, în frunte cu Dominic Fritz, a anunțat începerea campaniei de demolare a tuturor clădirilor care ocupă ilegal domeniu public din Timișoara.
În cazul ștrandului No Name, în octombrie 2023, primăria a câștigat definitiv procesul în care Soldado SRL a cerut suspendarea dispoziției 709/26.04.2023 emise de primar în aprilie 2023.
Cu câteva zile, înainte de pronunțarea instanței, firma a deschis în paralel și o acțiune privind anularea dispoziției de demolare din data de 26 aprilie 2023.
Curtea de Apel a admis recursul formulat de avocatul Arcadie Anastasescu, reprezentantul societății comerciale Soldado SRL, cea care administrează baza sportivă No Name, împotriva hotărârii de la Tribunalul Timiș, a casat hotărârea inițială în integralitate, rejudecând cauza și a admis cererea de anulare a dispoziției de demolare din data de 26 aprilie 2023, dată de către primarul Dominic Fritz pentru locația bazei sportive No Name. Această hotărâre este definitivă.
“Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Soldado SRL împotriva sentinţei civile nr. 761/04.10.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2989/30/2023 în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Municipiului Timişoara, având ca obiect anulare act administrativ. Casează sentinţa recurată. În rejudecare, Admite cererea formulată de reclamanta Soldado SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara. Anulează Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 709/26.04.2023. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 28.02.2024”, este scris în comunicarea de pe portalul instanței de judecată.
Sursa foto: g4media.ro