AdministrațieEconomieȘtiri naționaleTurism

Investiții de milioane de euro schimbă Azuga. Fostele platforme industriale devin noul motor al dezvoltării economice

Turismul este principalul motor de dezvoltare al Azugăi, însă administrația locală știe că viitorul orașului nu poate depinde exclusiv de sezonul de schi sau de numărul turiștilor. În paralel cu investițiile în infrastructura turistică, autoritățile încearcă să atragă capital privat și să redea viață fostelor platforme industriale, transformându-le în noi poli economici.

În cadrul press trip-ului organizat de Asociația Travel Pro, cu sprijinul Hotel Carpat Inn Azuga, primarul Adrian Purcaru a explicat care sunt proiectele aflate deja în lucru și de ce consideră că următorii ani pot schimba radical economia locală.

„Azuga încă are un potențial important de dezvoltare”

Deși contextul economic nu este unul favorabil investițiilor, administrația locală spune că interesul investitorilor pentru Azuga există.

Primarul recunoaște că multe companii sunt prudente în această perioadă, însă este convins că orașul are argumente solide pentru a atrage proiecte importante.

„Eu sper să fie un viitor luminos și cu perspective bune. Însă trebuie să depășim această perioadă de incertitudine economică, pentru că astăzi orice discuție cu un agent economic sau cu un potențial investitor presupune o regândire a planurilor de investiții.”

Chiar și în aceste condiții, administrația locală continuă dialogul cu investitorii interesați de Azuga.

„Lumea spune mai degrabă: nu investim acum, așteptăm un an sau câteva luni. Însă noi rămânem deschiși.”

O nouă viață pentru fostele fabrici

Poate cea mai mare oportunitate economică a Azugăi este reprezentată de terenurile rămase libere după închiderea marilor fabrici.

După dispariția industriei locale, platformele au rămas ani la rând nevalorificate. Astăzi, ele sunt văzute ca spații ideale pentru noi investiții.

„Azuga încă are un potențial în ceea ce înseamnă dezvoltarea unei investiții, pentru că avem fostele platforme industriale, fostele fabrici închise și demolate după Revoluție.”

Avantajul acestor terenuri este că dispun deja de utilități și sunt amplasate într-o zonă cu acces facil.

„Sunt aproximativ 20 de hectare de teren în mijlocul României, pe Valea Prahovei, un potențial foarte bun pentru investiții de la zero, cu utilități și cu tot ceea ce este necesar.”

Singurul obstacol: terenurile sunt private

Deși administrația locală vede un potențial uriaș în aceste platforme, există și o limitare importantă.

„Problema cea mare este că ele sunt toate în proprietate privată și nu putem gestiona noi, în mod direct, o strategie de investiții.”

Cu toate acestea, Primăria a ales dialogul cu proprietarii.

„Suntem în discuții destul de avansate cu toți acești proprietari și am reușit să îi convingem pe unii dintre ei să demareze anumite investiții.”

Primele rezultate încep deja să apară.

Un complex comercial și investiții de milioane de euro

Unul dintre cele mai importante proiecte anunțate de primar vizează dezvoltarea unui complex comercial pe fosta platformă a Fabricii de Sticlă.

„Suntem la momentul obținerii autorizației de construire pentru un complex comercial pe fosta platformă a Fabricii de Sticlă.”

Edilul consideră că viitoarea centură ocolitoare va schimba radical potențialul economic al acestei zone.

„Această zonă va fi aproape de centura ocolitoare, aflată în curs de realizare. Se va crea un vad comercial foarte bun și o nouă perspectivă de dezvoltare economică.”

Pe lângă veniturile suplimentare la bugetul local, administrația mizează și pe crearea de noi locuri de muncă.

Un mare lanț de supermarketuri investește la Azuga

Printre proiectele aflate deja în fază avansată se numără și investiția unui important retailer prezent pe piața din România.

„O companie de supermarketuri care activează în România a obținut autorizația de construire și va realiza o primă investiție de aproximativ două milioane de euro.”

Lucrările ar urma să înceapă în perioada imediat următoare.

„În luna august va demara această investiție pe o altă platformă a unei foste fabrici.”

Administrația locală speră ca această investiție să genereze un efect de multiplicare.

„Sperăm că se va crea un vad comercial și acolo și vor veni și alți investitori interesați.”

Turismul și economia trebuie să meargă împreună

Deși Azuga este cunoscută în primul rând ca stațiune montană, Adrian Purcaru consideră că dezvoltarea economică și dezvoltarea turismului nu trebuie privite separat.

Noile investiții comerciale pot genera locuri de muncă, venituri suplimentare la buget și o economie locală mai stabilă, capabilă să susțină și dezvoltarea infrastructurii turistice.

În același timp, un oraș care atrage investitori transmite un semnal pozitiv și turiștilor. O comunitate care se dezvoltă, care își modernizează infrastructura și creează oportunități economice devine, în mod firesc, mai atractivă și ca destinație de vacanță.

Pentru Azuga, miza următorilor ani pare să fie tocmai acest echilibru: o stațiune care își consolidează poziția pe harta turistică a României, fără să renunțe la obiectivul de a deveni și un oraș cu o economie locală puternică și sustenabilă.

Imagini: Claudiu Vatau

Related Articles

Back to top button