Frumusețe și îngrijire personală. Poveste de succes – Iustina Marcea
Vă prezentăm o poveste de succes de la poale de Semenic, unde s-a stabilit Iustina Marcea în urmă cu aproximativ 8 ani când a hotărât să vină cu familia pentru studiile copiilor. Reșița a devenit a două casă pentru Iustina, soțul ei și cei doi băieți minunați, Sorin, elev în clasa a XII-a în cadrul Liceului ,,Sabin Păuța“ Reșița și Mirel, student la Muzică, la Arad.
Originară din Valea Almăjului, de la Eftimie Murgu, născută în 28 iulie 1982, Iustinei Marcea i-a plăcut dintotdeauna să înfrumusețeze, să dea formă, culoare, lumină, ținută îngrijită și eleganță. A început timid prin a-și aranja prietenele, vecinele și cunoștințele de la Rudăria, apoi, Reșița. Astfel, a descoperit că are talent, pricepere, răbdare și creativitate. Iustina acoperă o paletă largă – manichiură, pedichiură, frizerie și coafură. Primul curs în domeniu a fost cel binecunoscut, organizat de Forțele de Muncă, după care își desăvârșește pregătirea urmând alte perfecționări la Timișoara, Lugoj, Caransebeș.
În prezent, are propriul salon în Reșița, ,,Beauty“, situat pe Aleea Romaniței, nr. 1, sc. 1, parter unde îi face o reală plăcere să vină să muncească pentru că se simte în largul ei, este un ,,acasă“ descoperit și de ,,dragele“ ei care mărturisesc că abia așteaptă să vină ziua programării, să se relaxeze și să-și redescopere frumusețea. Acesta este și îndemnul uzual al Iustinei: ,,Redescoperă-ți frumusețea, îngrijește-te și bucură-te de tine!“
Iustina spune mereu că fiecare femeie are ceva special și acel ceva trebuie pus în evidență. O femeie trebuie să se simtă bine cu ea însăși, să se iubească, să se îngrijească în primul rând pentru sine și apoi, pentru soț/iubit respectiv societate.
Salonul ,,Beauty“ reprezintă alegerea potrivită dacă doriți să vă redescoperiți și să vă bucurați de momente de răsfăț. Serviciile de manichiură, pedichiură, frizerie și coafură sunt completate și de cosmetică – tratamente faciale – epilare, pensat. Așadar, o gamă completă, totul garantat de folosirea celor mai bune produse într-un mediu curat, plăcut și liniștit.
,,Munca mea îmi aduce o mulțumire sufletească cum nu vă pot descrie, este privită ca o meserie dar, de fapt, este o artă care mă definește și împlinește“, mărturisește Iustina Marcea pe care, am observat-o lucrând cu multă dăruire. Cu un zâmbet larg, adaugă: ,,Dragele mele (nu folosește termenul cliente), cunosc faptul că sunt în pas cu tendințele actuale, folosesc, de exemplu, pentru manichiură, produsele de foarte bună calitate ale Tanyei Povenscaia iar la coafat, urmez linia Alinei Milini de la Beauty Academy Timișoara“.
O fire deschisă, prietenoasă, amabilă, punctuală, perfecționistă, Iustina Marcea posedă un magnetism natural, al liderului care dă tonul, adică dacă ea săptămâna aceasta își colorează unghiile în roșu, doamnele ei, vor și ele, tot roșu deoarece o admiră pe Iustina și au încredere în alegerile și gusturile ei. Completarea Iustinei cu ,,dragele“ ei se petrece într-un mod firesc încât se stabilește o apropiere imediată. Doamnele, ,,dragele“, pleacă de la Salon ,,Beauty“ aranjate, optimiste, zâmbitoare și încrezătoare.
Iubind frumosul, Iustina adoră florile iar, în timpul, puțin, ce îi mai rămâne la dispoziție, le îngrijește, grădinărește și gătește cu pasiune, mâncare tradițională. Acasă, la Rudăria este Raiul ei, în ,,Valea Miracolelor“ respiră aerul curat, petrece cele mai de preț clipe, cu familia, cea care i-a fost întotdeauna alături cu tot sufletul.
,,Nu a fost deloc ușor, mai ales, la începuturi dar având sprijinul familiei și putere de la Dumnezeu, consider că am reușit. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș lua aceeași hotărâre. Succesul constă în dragul pentru ceea ce faci și multă muncă. Nu îmi doresc decât sănătate și putere de muncă. Alese mulțumiri și doriri de bine celor care au încredere în mine și îmi calcă pragul“.