Social

24 de noi microbuze electrice pentru elevii timișeni

Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat, urmând ca autovehiculele să ajungă până la sfârșitul acestui an la mai multe unități de învățământ din Timiș. Se asigură, astfel, standarde ecologice de transport școlar, prin finanțare PNRR. Pe lângă protejarea mediului, noile mijloace de transport vor contribui și la scăderea abandonului școlar, deplasarea copiilor urmând să devină mai rapidă și mai confortabilă.

Potrivit contractului semnat, vor sosi 24 de microbuze electrice 16+1, urmând ca în perioada următoare să se achiziționeze încă 3 microbuze electrice 8+1, toate fiind prevăzute pentru transportul elevilor.

Acordăm o mare atenție educației și încurajăm prezența copiilor la școală, oferindu-le condiții civilizate și ecologice de transport. Sper ca microbuzele electrice pe care le vom achiziționa să-i apropie pe cei mici și mai mult de școală, pentru a se putea bucura de tot ceea ce au nevoie în procesul de învățare”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Finanțarea proiectului este acordată administrației județene de către Ministerul Educației, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea totală a proiectului este de 30,172,560 lei fără TVA, respectiv 35,905,346 lei cu TVA. Departajarea localităților care vor putea să primească noile mijloace de transport se va face în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute în Ghidul solicitantului.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button