Un cerb carpatin a fost recoltat de pe un fond de vânătoare aflat în localitatea Brestovăț. Doi bărbați au fost reținuți pentru braconaj
Doi bărbați au fost reţinuți, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
În fapt, la data de 28.10.2024, o persoană necunoscută ar fi recoltat fără drept un exemplar de cerb carpatin de pe un fond de vânătoare aflat în localitatea Brestovăț.
În urma cercetărilor efectuate, la data de 29.10.2024, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 43 de ani. Totodată, de la acesta a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare folosită la săvârșirea faptei.
În urma consolidării probatoriului administrat în cauză s-a constatat faptul că un alt bărbat în vârstă de 64 de ani în calitate de paznic de vânătoare nu ar fi sesizat autoritățile competente cu privire la săvârșirea faptei de braconaj cinegetic, precum și faptul că acesta nu a predat instituției abilitate autorizația de vânătoare individuală a bărbatului care ar fi comis fapta de braconaj.
Față de cei 2 bărbați a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun.
În perioada următoare polițiștii efectuează verificări în tot județul în vederea prevenirii și combaterii unor astfel de infracțiuni.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală şi de prezumţia de nevinovăţie.