Tentativă de dare de mită la PTF Foeni. Polițistul de frontieră a făcut denunțul la Direcția Generală Anticorupție

Vechile obiceiuri se uită greu!
Deși avea procură pentru scoaterea unui minor din țară, un cetățean român s-a gândit că „o mică șpagă” îi va înlesni drumul, fapt ce s-a și întâmplat, doar că înlesnirea i-a schimbat calea, de la graniță spre Parchetului de pe lângă Tribunalul Timis.
La data de 12 iunie 2025, în jurul orei 16:35, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, pe sensul de ieșire din România către Republica Serbia, s-au prezentat pentru controlul de frontieră opt cetățeni români, respectiv doi adulți și șase minori, care călătoreau cu un autoturism. 5 copii erau ai familiei, iar al 6-lea călătorea împreună cu aceștia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate de către polițistul de frontieră, s-a constatat că unul dintre minori, pasager în autoturism, era însoțit de o declarație notarială care permitea ieșirea acestuia din țară către Marea Britanie.
Conducătorul autoturismului a oferit polițistului de frontieră suma de 200 de lei pentru a permite continuarea călătoriei în afara teritoriului național.
Polițistul de frontieră a refuzat categoric oferta și a formulat denunț cu privire la fapta sesizată, acesta fiind înregistrat la Serviciul Județean Anticorupție Timiș și înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea continuării cercetărilor.
În baza delegării procurorului de caz, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș desfășoară activitățile procedurale necesare în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Direcția Generală Anticorupție reafirmă angajamentul său ferm în sprijinirea integrității profesionale și încurajează semnalarea oricărei fapte de corupție prin intermediul Call Center-ului anticorupție 0800.806.806 – apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.