Federația Patronatelor din Industria Ospitalității: avem soluții mai simple. Reveniți asupra deciziei cu salariul minim. Nu ne-o permitem nici noi nici guvernul. S-a confirmat azi prin motivația la OUG
● FPIOR salută efortul de a menține TVA la cota actuală, precum și compromisul făcut cu voucherele de vacanță. Dar e important să știm pentru cât timp.
● Totusi, într-o firmă privată, când s-a luat o măsură proastă, se revine asupra ei. Nu se mușamalizează cu alte 100 de decizii proaste și devastatoare. Nu vedem în OUG de azi reducerea cheltuielilor din aparatul de stat.
● Solicităm urgent guvernului asumarea motivațiilor din OUG de azi: sunt decizii pe care dumnealor le-au luat, de curând, tot fără să consulte mediul de afaceri.
● Solicităm retragerea legii privind mărirea salariilor, pe care noi, mediul privat, nu o putem susține și pe care guvernul tocmai a declarat azi, prin motivația OUG, că nu o poate susține. Aceasta este cauza. Aici trebuie raparat. Altfel intrăm cu toții în colaps.
● Solicităm astăzi guvernului să elimine din proiectul de Ordonanță de Urgență toate măsurile care au impact asupra mediului de afaceri, inclusiv reducerea pragului la microîntreprinderi, creșterea impozitului pe dividende și eliminarea facilităților fiscale din anumite domenii.
● Solicităm guvernului să își asume și să repare greșelile de curând făcute, asumate astăzi indirect prin motivația OUG și să repare acolo unde s-a greșit, în loc să vină cu măsuri proaste peste alte măsuri nefezabile.
● Măsurile de reducere a pragului de taxare pentru microîntreprinderi la 250.000 euro din 2025 și la 100.000 euro din 2026, precum și creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, propuse cu doar 3 zile înainte de implementare, sunt ilegale și vor afecta grav întreaga economie a țării
● Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din România angajează peste jumătate din forța de muncă din România. Guvernul vrea ca tot acestea să plătească și salariile proaspăt mărite la stat. Nu se poate! Nici pe ale noastre, impuse cu forța, nu le putem plăti!
● Solicităm guvernului să implice activ mediul de afaceri in astfel de decizii. Altfel, statul, ca orice întreprindere, va intra in faliment. Si daca este deja acolo, solicităm sa ni se comunice direct, bărbătește, sa stim ce avem de făcut.
“Suntem îngrijorați de deciziile luate în pripă. Apreciem că s-a menținut TVA, că înțeleg că se va găsi o soluție de compromis pentru voucherele de vacanță, dar nu știm pentru cât timp. Personal, sper că vom avea fonduri negociate eficient și real pentru când se termina PNRR, altfel vom avea o mare problemă. Întreg mediul de afaceri serios vrea o Românie stabilă și investiții în educație și sănătate, altfel nu am mai fi aici. Dar insist pe înțelegerea sistemului venituri-cheltuieli în mod real. Și pentru asta, implicarea mediului de afaceri și consultarea acestuia sunt vitale.” (Valentin Șoneriu, președinte FPIOR)
“În primul rând, ordonanța trebuia sa înceapă cu o măsură care să ducă la diminuarea cheltuielilor aparatului de stat! Ori eu nu văd nimic concret legat de acest lucru! Doar câteva tăieri de prime și sporuri ce nu vor avea un impact semnificativ! În al doilea rând, cred că diminuarea plafonului pentru microîntreprinderi e o greșeală… practic, în corelație cu majorarea salariului minim, jumătate se vor închide!” (Razvan Baltă, FPIOR).
FPIOR avertizează că nu se iau măsuri bugetare care afectează mediul de afaceri:
- Fără să consulți mediul de afaceri.
- În pripă, sfidând orice business-plan are orice companie din România în acest moment.
“Am fost trasi pe sfoara, din nou. Ni s-a promis ca nu se vor mari taxele pentru IMM. Fără Predictibilitate financiară, nu putem decât să ne așteptăm la un colaps în randul IMM-urilor” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR) - Prin ordonanță de urgență. Care e urgența?
Patronatele din România solicită guvernului să prezinte situația reală, ca să se poată lua măsurile corespunzătoare. Înțelegem, printre rânduri, că România e în colaps economic? Dacă da, de ce și de când? Dacă nu, pentru ce ne pregătim cu măsuri de austeritate? Ce nu se spuneți?
“Mediul de afaceri, cel care susține financiar funcționarea țării și pe banii cărora se joacă guvernanții de 30 de ani, are dreptul să știe, astăzi, în ce situație se află țara. Pentru ce se iau măsuri de austeritate la doar câteva luni după ce s-au mărit salariile?
De 30 de ani, România este condusa de oameni care nu știu business, în timp ce mediul de afaceri este ignorat. Dovada că se iau măsuri de colaps, deci întra în colaps. Ca orice afacere prost gestionată.” (Calin Cozma, președinte executiv FPIOR)
Motivația cu care începe OUG este exact creșterea salariilor și a pensiilor. Măsură pentru care nu s-a consultat mediul de afaceri și pe care HoReCa, de exemplu, și toate companiile de prestări servicii, nu o pot susține. Se pare că nici guvernul.
Într-o firmă privata, când s-a luat o măsură proastă, se revine asupra ei. Nu se mușamalizeaza cu alte 100 de decizii proaste și devastatoare.