Social

Conducerea Fondului Național de Mediu a semnat contractul de finanțare pentru cele 17 microbuze electrice din Arad

Conducerea Fondului Național de Mediu a semnat contractul de finanțare pentru cele 17 microbuze electrice, pentru următoarele localități: Ineu, Lipova, Pecica, Nădlac, Sebiș, Curtici, Păuliș, Șagu, Beliu, Bocsig, Cermei, Pilu, Conop, Cărand, Archiș, Hășmaș, Șilindia.

Prin proiectul ”Promovarea unui transport sustenabil și nepoluant pentru elevii din județul Arad’’, Consiliul Județean Arad își propune să îmbunătățească transportul școlar la nivel de județ, raportat la protejarea mediului și promovarea dezvoltării durabile.

„Ca parte a angajamentului nostru pentru educația pentru mediu și sustenabilitate, ne-am asumat să aducem îmbunătățiri semnificative în condițiile de transport pentru elevi. Astfel, prin achiziționarea de microbuze școlare electrice, ne propunem să reducem emisiile de gaze cu efect de seră și să contribuim la îmbunătățirea calității aerului în comunitatea noastră. Microbuzele electrice reprezintă o soluție modernă și ecologică pentru transportul școlar, având un consum energetic redus și fiind prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.

Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.

În prezent, la nivelul Consiliul Județean se derulează prin SEAP procedura de achiziție a unui alt lot de 24 de microbuze electrice pentru școlile din județ. Valoarea contractului de finanțare este, în acest proiect, de 30,1 milioane lei.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button