Social

ACȚIUNE PRIVIND INDISCIPLINA PIETONILOR, BICICLIȘTILOR ȘI STAREA TEHNICĂ A VEHICULELOR

La data de 2 aprilie 2024, în intervalul orar 09:00-11:00 și 16:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au acționat pe zonele cu risc rutier ridicat și pe principalele bulevarde al municipiului Timișoara pentru combaterea indisciplinei conducătorilor de biciclete și a pietonilor.

În intervalul orar 20:00-00:00, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Timiș, polițiștii au acționat pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor care se deplasează pe drumurile publice.

În cadrul activităților, au fost legitimate 291 de persoane, controlate 220 de autovehicule și 54 de motociclete.

Au fost aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.520 de lei, dintre acestea 47 au fost aplicate bicicliștilor, 7 pietonilor și 4 motocicliștilor pentru încălcare regulilor de circulație.

Au fost reținute 2 permise de conducere pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și conducere agresivă.

De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare pentru neregulile tehnice constatate.

Polițiștii continuă acțiunile pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button