Fără categorie

IMPORTANȚA PROTEJĂRII ANIMALELOR, ÎN ATENȚIA ELEVILOR

La data de 02 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – compartimentul canin și Biroul Siguranță Școlară, au organizat o activitate preventivă într-o unitate de învățământ din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș.

La această activitate, desfășurată în scopul educării și conștientizării elevilor în privința protecției animalelor și a siguranței școlare, au participat 33 de elevi.

Cea mai mare atracție a fost reprezentată de prezentarea a trei câini polițiști de patrulare și intervenție, denumiți Axa, Bica și Bita, care sunt parteneri de nădejde în lupta împotriva infractorilor.

Elevii prezenți s-au arătat extrem de încântați de tematica prezentată, participând activ și interactiv la toate activitățile desfășurate.

Această inițiativă a avut ca scop nu doar informarea, ci și sensibilizarea tinerilor în ceea ce privește importanța protejării animalelor și menținerea unui mediu școlar sigur pentru dezvoltarea lor armonioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button