Asfaltare DJ 587, tronson Fârliug – Zorlențu Mare
Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, a finalizat Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru obiectivul de investiții „Refacere drum calamitat DJ 587, tronson Fârliug – Zorlențu Mare, 8,5 km”. Aprobarea investiției, a documentației și a indicatorilor tehnico – economici va fi supusă votului forului județean în ședința de la finalul acestei luni.
- DJ 587, tronson Fârliug – Zorlențu Mare, lucrări de asfaltare a 8,5 km
- Valoarea totală a investiției este de 11.044.496,52 lei
„Structura rutieră a celor 8,5 km de drum județean, între Fârliug și Zorlențu Mare, este într-o avansată stare de degradare și se impunea o investiție în lucrări de asfaltare pentru asigurarea unui trafic în condiții de siguranță și confort. Avem o preocupare în refacerea infrastructurii drumurilor județene, fiind programate și alte investiții de acest gen”
a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.