AgrementCazareEvenimentGastronomieȘtiri naționaleTurism

Valea Almăjului, laureată a trofeului Vitality Star la Gala TRAVEL PRO Stars 2025

În weekendul recent încheiat, Valea Almăjului a fost distinsă cu trofeul Travel Pro Stars 2025, la categoria Vitality Star, în cadrul Galei TRAVEL PRO Stars desfășurate la Târgul de Turism al României, Romexpo, București. Distincția reprezintă o recunoaștere națională a potențialului remarcabil al zonei și a modului în care aceasta valorifică tradiția, natura și cultura locală pentru a oferi vizitatorilor experiențe autentice și pline de vitalitate.

Gala TRAVEL PRO Stars, organizată de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO, celebrează destinațiile care pun în valoare autenticitatea, sustenabilitatea și oamenii care contribuiă la dezvoltarea turismului românesc. Trofeul Vitality Star acordat Văii Almăjului confirmă locul acesteia pe harta celor mai valoroase și dinamice zone rurale ale României.

De ce este important trofeul Vitality Star

Premiul Vitality Star acordat Văii Almăjului este o recunoaștere esențială a valorii unei comunități care reușește să ofere ceea ce turiștii caută tot mai mult astăzi: experiențe reale, sănătoase, ancorate în simplitate și natură, dar în același timp profesionist prezentate și responsabil gestionate.

Într-o lume în care turismul se reinventează, Valea Almăjului a arătat că vitalitatea unei destinații nu înseamnă doar atracții spectaculoase, ci o energie comunitară, o voce colectivă și o pasiune împărtășită pentru păstrarea și promovarea identității locale.

Claudiu Vatau, specialist în turism și promotor al Văii Almăjului, susține pe scena evenimentului, faptul că:

“Valea Almăjului, nu înseamnă, poate, nimic fără comunitate și poate vă întrebați de ce m-ați invitat pe mine pe scena și am urcat șase. Valea Almăjului nu este doar despre natură, nu este doar despre obiective turistice intens mediatizate, Valea Almăjulului este despre oameni, despre locuri, despre istorie și tradiții pe care Laurențiu Călinescu de la Muzeul Sătesc – Almăjul Vatră Strămoșească reușește să le conserve. Valea Almăjului mai înseamă oameni care fac lucruri cu pasiune, mici artizani, producători locali de siropuri și dulcețuri, pe care spre exemplu un turist ajuns aici le poate degusta și testa și mă refer aici la Roxana Rus de la Sănătate din Almăj. O experiență în Valea Almăjului nu este îndeplinită fără un ghid de turism care știe locul la pas, așa cum este Nicolae Șușară.”

Alături de Claudiu Vatau la eveniment au mai urcat pe scenă cinci dintre cei mai implicați reprezentanți ai comunității almăjene, fiecare contribuind într-un mod unic la promovarea și consolidarea identității turistice a regiunii:

  • Laurențiu Călinescu și Norbert Laczi, Muzeul Sătesc Almăjul – Vatră Strămoșească din Bozovici
    “Acest premiu, pentru Valea Almăjului, și în special pentru Muzeul Vatră Ștrămoșească, Bozovici este încununarea muncii si a devotamentului pentru păstrarea și conservarea tradiițiilor, obiceiurilor si gustului tradițional almăjan.”
  • Roxana Rus și Petru Stroca, producători locali, fondatori ai Sănătate din Almăj
    “Pentru noi câștigarea acestui premiu înseamnă recunoaștere, vizibilitate și certitudine că puterea legăturilor dintre oameni duce la realizarea de lucruri frumoase.”
  • Nicolae Sușară, ghid de turism
    “Apreciez și vă mulțumim pentru acordarea acestui premiu. Vă așteptăm pe toți în Valea Almăjului, pregătiți pentru experiențe unice.”

Acest trofeu este, într-un fel, o promisiune: aceea că Valea Almăjului va rămâne o destinație în care oamenii vin să se regăsească, să respire, să se vindece și să plece acasă cu un bagaj mai bogat decât cel cu care au venit.

Valea Almăjului – un tărâm unde timpul curge altfel

Așezată în Banatul Montan, în județul Caraș-Severin, între Munții Aninei, Almăjului și Semenic, brăzdată de râul Nera, la mică distanță de Băile Herculane și Cazanele Dunării, sate vechi, păduri bogate și oameni care încă păstrează rânduielile de odinioară, Valea Almăjului este una dintre puținele zone din România unde tradițiile nu sunt reconstituite, ci trăite.

Aici, călătorul descoperă:

  • meșteșuguri vii, păstrate din generație în generație,
  • mâncare făcută cu răbdare și suflet,
  • povești ale locului, rostite cu mândrie de ghizi și localnici,
  • un ritm al vieții în care liniștea, sănătatea, natura și comunitatea se împletesc firesc.

Fiecare colț al Văii Almăjului invită la descoperire: muzeele locale și casele memoriale ce păstrează identitatea satului românesc, tradițiile culinare autentice, potecile de munte și satele în care turistul nu este privit ca un vizitator, ci ca un oaspete.

Imagini: Ovidiu Oprea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button