Un bărbat de 44 ani a fost prins la volan fără permis de conducere
La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat, în vărstă de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
În fapt, la data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara, au oprit pentru control pe strada Ion Creangă din municipiul Timișoara, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.