Sport

Simona Amânar va „boteza” sala sporturilor din Constanța

Marți, 8 octombrie 2024, orașul Constanța va fi gazda unui eveniment cu totul special.
Legenda gimnasticii românești, Simona Amânar, se va afla la Constanța, pentru a „boteza” în mod oficial Sala Sporturilor.
Născută la Constanţa, pe 7 octombrie 1979, Simona este multiplă campioană olimpică, iar actualmente este arbitru de gimnastică și profesor la Universitatea de Vest din Timișoara.


Șirul nesfârșit de titluri și medalii a început să „curgă” în anul 1992, la Balcaniada de Gimnastică din Bulgaria, când a câștigat medalia de bronz la individual compus, după care a obținut aurul în proba pe echipe, la Campionatul European de juniori.
A activat cu dublă legitimare la C.S.Ş. nr.1 şi la clubul „Farul” Constanţa, sub îndrumarea antrenorilor Ileana Mihail, Mirela Szemerjai, N. Forminte şi M. Frum, trecând apoi la lotul naţional, antrenată de Octavian Belu, Maria Bitang, N. Forminte şi T. Ponoran. Timp de nouă ani, cât a făcut parte din lotul naţional de gimnastică, a practicat sportul la cel mai înalt nivel, proba care a consacrat-o fiind cea de sărituri.


Are un palmares impresionant și a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice. În 1996, la Atlanta, a obţinut patru medalii: una de aur, la sărituri (singura gimnastă româncă medaliată cu aur), una de argint, la sol şi două de bronz, la individual compus şi cu echipa. În 2000, la J.O. de la Sydney, a devenit campioană olimpică absolută (după ce Andreei Răducan i-a fost retrasă medalia de aur pe motiv de doping), a cucerit titlul cu echipa şi a obţinut medalia de bronz la sol.


După Olimpiada de la Sidney, considerată ca fiind apogeul carierei sale, s-a retras din activitate. S-a mutat la Timişoara, unde a devenit asistentă universitară la Facultatea de Sport a Universităţii de Vest şi, la scurt timp, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică. În paralel, fosta campioană mondială a lucrat ca prezentator al ştirilor sportive de televiziune. A fost numită cetăţean de onoare la Bucureşti, Constanţa şi Timişoara şi a fost inclusă în Comisia de etică a Comitetului Olimpic Român.


Ca distincţie internaţională, Simona Amânar a fost premiată cu Sport Award la Londra, reuşind să fie a doua româncă, după Nadia Comăneci, care a câştigat acest titlu comparabil cu Oscarul sportului. Ulterior, în 2007, gimnasta a fost inclusă şi în International Gymnastics Hall of Fame, cu prilejul unei ceremonii desfăşurate la Oklahoma City (SUA).


I-a fost acordat titlul de Maestră Emerită a sportului. Totodată, prin Decret Prezidenţial, în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul naţional „Serviciul Credincios”, în grad de comandor.
Evenimentul de marți, 8 octombrie, va începe la ora 16, cu o conferință de presă, care va avea loc în foaierul de la etaj al Sălii Sportului. Va urma momentul oficial al „botezului” Sălii Sporturilor și apoi sărbătorirea invitatei de onoare, care va oferi celor prezenți ocazia de a cunoaște îndeaproape un campion veritabil și un om de autentică valoare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button