Social

Polițiștii orașului Făget au arestat un bărbat bănuit de furt în formă continuată, amenințarea și tulburarea ordinii și liniștii publice

La data de 23 mai a.c., polițiștii orașului Făget sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în formă continuată, amenințarea și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 29.04.2024, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unor societăți comerciale din orașul Făget cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras, în repetate rânduri, mai multe produse alimentare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

De asemenea, bănuitul ar fi adresat amenințări cu acte de violență angajatei societății, respectiv unei femei, în vârstă de 34 de ani.

Totodată, la data de 11.05.2024, bărbatul ar fi provocat scandal în fața unei societăți, tulburând ordinea și liniștea publică.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 23.04.2024, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în formă continuată, amenințarea și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button