O acțiune a polițiștilor din Biroul Poliției Autostradă A1 Deva-Nădlac a scos la iveală mai multe nereguli
La data de 29 mai a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, împreună cu reprezentanți ai R.A.R. și I.S.C.T.R. Arad și Timiș, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea cauzelor accidentelor rutiere grave.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 287 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.000 de lei, dintre care 131 pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, 28 pentru depășirea vitezei legale, 12 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 31 pentru defecțiuni tehnice, iar 83 pentru alte abateri.
Totodată au fost reținute 5 permise de conducere (2 pentru depășiri neregulamentare, 1 pentru circulație nejustificată pe banda de urgență a autostrăzii și 2 pentru alte abateri) și retrase 22 certificate de înmatriculare.
În cadrul aceleiași acțiuni, a fost depistat un șofer care transporta 635 kg. de carne de porc refrigerată pe ruta Timișoara-Arad, având aparatura tahograf defectă și fără diagramele ultimelor 28 de zile. Operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu suma de 10.000 lei conform OG 37/2007. De asemenea, s-a constatat că vehiculul nu avea act de igienizare și dezinfecție, iar instalația frigorifică era defectă, menținând temperatura la 23°C, întrerupând lanțul frigorific al cărnii. A.N.S.V.S.A. dispunând distrugerea mărfii și sancționarea societății de transport cu suma de 52.000 lei.
Aceste măsuri ferme subliniază faptul că abaterile grave de la regulile de circulație sunt tratate cu maximă seriozitate și că autoritățile sunt hotărâte să protejeze viețile participanților la trafic.
Brigada Autostrăzi își reafirmă angajamentul de a îmbunătăți siguranța rutieră și îndeamnă toți participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile și normele în vigoare.