Marginea, satul unde lutul are memorie: Meșterul Corneliu Magopăț și arta neagră a Bucovinei

În nordul Bucovinei, la marginea unei păduri vechi, se află satul Marginea, un loc care, de aproape 300 de ani, respiră lut, fum și meșteșug. Puține localități din România au reușit să păstreze o tradiție atât de rară precum ceramica, însă o tradiție a ceramicii negre arsă în fum, Marginea este unică.

Arheologii au descoperit în zona Sucevei vestigii ceramice similare datând chiar din epoca bronzului, iar meșterii din Marginea au preluat și dus mai departe această tradiție până în zilele noastre. În secolul XX, satul era prezent în toate studiile de etnografie, fiind recunoscut ca unul dintre ultimele centre autentice de ceramică neagră din Europa de Est.

Astăzi însă, tradiția se sprijină pe foarte puțini oameni. Meșteri care încă știu să transforme lutul brut într-un obiect viu — cu ajutorul apei, focului și al propriilor mâini. Iar unul dintre acești păstrători de patrimoniu este Corneliu Magopăț, descendent al unei familii de olari cu cinci generații de experiență.

„Bună ziua și bine ați venit în Bucovina…”, întâlnirea cu meșterul

Corneliu își începe prezentarea cu modestie, dar și cu o mândrie calmă, a omului care știe că duce mai departe un drum vechi.

„Bună ziua și bine ați venit în Bucovina și totodată în localitatea Marginea, unde tradiția olăritului are o vechime de peste 300 de ani. Numele meu este Corneliu Magopăț. Am 41 de ani și am avut norocul să mă nasc într-o familie de meșteri olari.”

Din vorbele lui se simte clar cât de fragil a devenit acest meșteșug:

„Peste șaizeci de familii de meșteri olari existau în satul nostru. Dar ușor, ușor s-a pierdut… În zilele noastre, în Marginea mai sunt trei familii care lucrează în ceramică.”

Meșterul nu dramatizează. Spune lucrurile firesc, ca pe o realitate dureroasă, dar acceptată.

Lutul, materia vie care „trebuie simțită”

În fața turiștilor, Corneliu începe să frământe argila, explicând procesul cu o naturalețe didactică.

„Materia primă este argila. Folosim o argilă locală, extrasă din carieră. Până să ajungă sub această formă frământată și maleabilă, ea trece printr-un proces de curățare și apoi de frământare.”

Argila este porționată, apoi modelată la roata olarului — un mecanism care a revoluționat meșteșugul acum… 3500 de ani.

Meșterul zâmbește când explică cât durează ucenicia:

„Pentru a învăța această meserie este nevoie de aproximativ 5 ani de zile. Aproape ca la medicină… numai că meseria noastră o începem de mici copii.”

În atelierul lui există atât roată electrică, cât și roata tradițională, „a olarului de altădată”. Folosește ambele, pentru a arăta vizitatorilor evoluția tehnicilor.

Roata, locul unde se vede adevărata măiestrie

În timp ce roata electrică începe să se învârtă, lutul se ridică, se lărgește, se subțiază. Publicul urmărește în tăcere.

Corneliu explică:

„Cea mai spectaculoasă parte este modelarea… Dar toate etapele sunt importante. Vasul își schimbă mult forma până ajunge ce trebuie să fie.”

Între două mișcări, vorbește despre imperfecțiuni, esențiale, nu greșeli:

„Nu este o meserie precisă. De aceea vedeți două vase asemănătoare, dar unul e mai mic, altul mai larg. Așa trebuie să fie.”

Modelarea urmează inspirației, dar și comenzii:

„Când cineva vine și îmi cere un lucru, știu de la bun început ce urmează. Dar sunt și zile când am inspirație și creez după cum îmi dă mâna.”

De ce ceramica de Marginea este neagră

Culoarea este dată de tehnica arderii vaselor. Vasele se ard în cuptoare cu lemn de brad, bogat în rășini. Fumul degajat este responsabil de culoarea neagră a vaselor. O parte esențială a procesului este șlefuirea cu piatră de râu, apoi arderea fără oxigen, care dă vaselor culoarea neagră metalică, unică.

Meșterul ridică două vase:

„Acesta este șlefuit cu piatră, și acesta nu. Vedeți diferența… Modelul rămâne același și peste două mii de ani.”

În cuptor, poziția fiecărui obiect influențează nuanța finală:

„Într-o parte vasul iese mai închis, în altă parte mai deschis… depinde unde stă în cuptor.”

Este o știință intuitivă, transmisă din tată în fiu, imposibil de mecanizat.

O tradiție pe muchie de cuțit

Corneliu privește scurt în jurul atelierului său, apoi spune simplu, fără dramatism:

„E o situație generală în satele de olari… Dar atât timp cât va fi cerere, vor exista și meșteri.”

Din vorbele lui nu răzbate plângere, ci determinare. Este clar că Marginea trăiește astăzi datorită unor oameni ca el, păstrători de meserie, de memorie, de identitate.

Marginea, o experiență de turism cultural autentic

Cei care vin la Marginea descoperă nu doar un obiect ceramic, ci o lecție despre răbdare, trecut și artă vie.

În atelierul meșterului Corneliu Magopăț, lutul nu este doar materie primă, ci poveste, respirație, moștenire. Iar turiștii, chiar și pentru câteva minute, devin martorii unei tradiții fragile, dar încă vibrante.

Imagini: Claudiu Vatau