EvenimentSocialȘtiri naționale

Lugojenii amendați pentru colectarea neselectivă a gunoiului

Operatorul regional de salubritate a suprataxat o parte din asociațiile de proprietari din Lugoj din cauza colectării neselective constatate în urma controalelor efectuate la pubelele din fața blocurilor.

Lugojenii aflați în această situație s-au revoltat, iar Federația Asociațiilor de Proprietari a anunțat că va contesta în instanță suprataxarea aplicată.

Reprezentanții federației reclamă faptul că noile facturi au fost mărite cu maximul prevăzut de lege deși nu au fost înștiințați în prealabil așa cum ar fi trebuit.

“Anul acesta mai multe asociații de proprietari au primit facturi cu suprataxă pentru ne­con­for­mi­tăți la colectare, fără nici o înștiințare prealabilă, așa cum prevede legisla­ția. Mai mult, s-a procedat direct la aplicarea maximului prevăzut de lege. Practic s-a recurs la o pedeapsă colectivă, nejustificată. Ce vină au cei care respectă normele de colectare, atâta timp cât în pubele poate oricine să arunce deșeuri? În cei cinci ani de când prestează actualul operator de salubritate, nu s-a făcut nimic pentru securizarea pubelelor pe de-o parte și nici pentru implementarea unui sistem de identificare a pachetelor aruncate de locatarii din apartamente, cum există de mulți ani în alte țări, unde pubelele sunt îngrădite, iar pungile pentru deșeuri au cod de bare și sunt repartizate individual. La noi nu se in­ves­teș­te nimic în creșterea călității serviciilor prestate, nu se respectă contractul, doar se cer în permanență bani de la cetățeni”, a transmis F.A.P.L Lugoj.

“Prin lege, primăriile trebuie să asigure condiții de colectare conforme. Nu este normal, în condiții de monopol, ca oamenii să fie suprataxați fără ca primăriile, care constituie ADID-ul, să intervină în reglementarea acestor sancțiuni. Administrațiile locale și-au dat acordul pur și simplu, fără să le intereseze cum se aplică această suprataxare. În primul rând nu sunt condiții, ca suprataxarea să fie aplicată, atât timp cât pubelele sunt la dispoziția oricui și nu pot fi identificați cei care nu respectă regulile de colectare. În al doilea rând nu este normal ca suprataxarea să fie aplicată direct cu procentul maxim. S-ar putea face gradual. Sancțiunile colective nu sunt acceptabile. Primăriile trebuie întâi să asigure, așa cum prevede legislația, condițiile optime de exploatare ca mai apoi sancțiu­ni­le să poată fi aplicate echitabil, dar nu de prima dată cu maximul legal. În Elveția, de exemplu pubelele vin din fabrică cu sistem de închidere. Sperăm că această situație se va schimba în viitor ”, a precizat Petru Olaru vic­e­pre­ședintele Ligii Habitat din România.

Conform informațiilor de pe www.redesteptarea.ro

Sursă foto: Retim

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button