Social

Descinderi în Vama Nădlac în această dimineață. Angajații DRDP acuzați de luare de mită

Angajații Direcției Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP), aflată în subordinea CNAIR, de la cântarul din Vama Nădlac au fost ridicați de DGA în această dimineață.

47 de persoane au fost ridicate și duse la audieri de reprezentanții Direcția Generală Anticorupție din Arad într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Angajații sunt acuzați de luare de mită de la șoferii de tir.

„Ca urmare a unor sesizări ale CNAIR, prin DRDP Timișoara, DGA Arad a declanșat astăzi verificarea activității mai multor angajați ai ACI (Agenția de Control și Încasare) Nădlac 2.

Persoanele în cauză, care au fost conduse la sediul DGA Arad, sunt suspectate de săvârșirea unor acțiuni asimilate faptelor de corupție, situații descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR.

Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituțiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor.

Aceste acțiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR. Atunci când sunt identificate abateri de natură penală, concluziile sunt transmise către organele de cercetare abilitate”, precizează reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR. Precizează tion.ro

Procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție săvârșite în perioada 2021-2024 de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sursă foto: www.romaniatv.net

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button