Social

La Lugoj un tânăr a fost reținut pentru loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Un bărbat de 27 de ani a fost reținut de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 06 martie a.c., în jurul orei 10:44, polițiștii lugojeni au fost sesizați prin apel la112 cu privire la faptul că în parcarea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Lugoj are loc un scandal între doi bărbați.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că în timp ce se afla în parcarea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Lugoj, un bărbat în vârstă de 53 de ani ar fi fost lovit cu un obiect contondent de către o persoană, care ulterior ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

În urma verificărilor efectuate, la scurt timp a fost identificat un bărbat în vârstă de 27 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Rezultă din comunicatul de presă transmis de IPJ Timiș.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button