SocialȘtiri naționale

Caraș-Severin – județul fără drumuri

Caraș-Severin – județul fără drumuri

Majoritatea drumurilor județene din Caraș-Severin sunt impracticabile. Accesul în județ se face ușor pe drumurile naționale, dar cum virezi pe drumurile județene începe calvarul.

Din cei 878,7 km de drumuri județene care brăzdează județul rar se observă câte o bucată reabilitată conform standardelor, pe care deplasare autoturismelor se poate face în condiții optime.

Situația drumurilor are un efect dezastruos și asupra dezvoltării economice a zonei. Cine ar investi într-un județ în care nu te poți deplasa în condiții optime?

Zone cunoscute care atrăgeau turiștii cu mulți ani în urmă, precum Cheile Nerei – Beușnita sau Semenic, sunt astăzi date uitării din cauza drumurilor.

De-a lungul anilor au fost mai multe promisiuni de reabilitare, ultima fiind făcută în noiembire 2023. 2024 fiind an electoral există o vagă speranță că în acest context două tronsoane vor fi reabilitate. Este vorba despre DJ 573A Vrani – Vărădia – Berliște – Nicolinț și DJ 571C Ciclova Română – Socolari – Potoc însumând un total de 55 km, adică 6% din totalul drumurilor județene. Absolut insuficient, dar orice este mai bun decât 0.

Vom vedea dacă această promisiune va fi ținută. Până atunci le urăm cărășenilor mașini fără daune și drumuri bune!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button