Află ce surpriză au avut polițiștii din Timișoara când au oprit o femeie în trafic. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore

La data de 08 mai 2025, în jurul orei 02:30, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar au oprit la intersecția dintre strada 1 Decembrie și Calea Stan Vidrighin din municipiu, un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 46 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferița autoturismului figura în evidențe cu exercitarea dreptului de a conduce suspendat.
Totodată, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, femeia a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Aceasta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.