Social

Un tânăr din Timișoara a fost amendat cu suma de 15.000 lei pentru transportarea deșeurilor nepericuloase fără a avea documentele necesare

La data de 6 martie a.c., în jurul orei 14:22, polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au efectuat un control pe strada Recoltei din municipiul Timișoara, asupra unei autoutilitare conduse de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, care transporta deșeuri.

În urma controlului, polițiștii au constatat că în autoutilitară erau transportate 300 de kg. deșeuri electrice nepericuloase, activitate pentru care conducătorul auto nu deținea documentele specifice prevăzute de H.G. nr. 1061 din 2008, privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, respectiv autorizație de mediu, conform legii.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei, ca urmare a nerespectării prevederilor actului normativ menționat anterior, iar ca măsură contravențională complementară s-a dispus confiscarea mijlocului de transport folosit la transportul deșeurilor.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button