Un tânăr a fost arestat după ce poliția a descoperit în camera sa de cămin mai multe obiecte periculoase

La data de 6 martie a.c., în jurul orei 09:45, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au fost sesizați de către administratorul unui cămin situat în Complexul Studențesc din Timișoara cu privire la un conflict izbucnit între mai mulți tineri.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că între 4 tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, exista o stare tensionată pe fondul unor discuții contradictorii.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că unul dintre tineri, în vârstă de 22 de ani, deținea în cameră mai multe obiecte periculoase, respectiv 8 cuțite de diferite dimensiuni, 1 topor, 1 obiect metalic de tip stea cu 5 vârfuri ascuțit, 1 dispozitiv pentru ascuțirea obiectelor metalice și 1 colac de funie.
Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.