Eveniment

Prins cu 50.000 de țigări netimbrate în Gătaia

La data de 13 august 2024, polițiștii orașului Gătaia au oprit pentru control, pe strada Muncitorilor, un autoturism condus de către un bărbat, de 35 de ani.

În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului autoturismului, polițiștii au descoperit 5 baxuri de țigări, reprezentând 50.000 de țigarete nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale care se impun.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 13 august 2024, bărbatul de 35 de ani, a fost reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării , fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button