JustițieSocial

Percheziții în Racovița, Hitiaș și Timișoara

Un funcționar public din Racovița, se presupune că ar fi încasat de la contribuabili taxe și ar fi utilizat aceste sume în interes personal. Sumele nu ar fi fost înregistrate în evidența contabilă a UAT-ului.

„La data de 13 martie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară ce fac obiectul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.

În urma cercetărilor s-a stabilit că un funcționar public din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, din Racovița, ar fi încasat de la contribuabili taxe și ar fi utilizat aceste sume în interes personal, fără a fi înregistrate în evidența contabilă a unității administrative.

Totodată, și-ar fi însușit unele sume de bani care reprezentau plata fictivă a unor indemnizații către asistenții personali care nu se mai află în mod legal în plată sau către persoane decedate.

Perchezițiile s-au efectuat în Racovița, Hitiaș și Timișoara.

Polițiștii au procedat la ridicarea mai multor documente în vederea continuării cercetărilor.

La activități au participat și polițiști din municipiul Lugoj și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.” A transmis IPJ Timiș.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button