Timișoara Capitală Europeană a Culturii – Cronica scurtă a unui eșec
Timișoara Capitală Europeană a Culturii
În 2016 Timișoara a fost aleasă ca fiind cel mai potrivit oraș pentru a aduce în România titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Din cauza pandemiei a fost amânat până în anul 2023. Imediat după câștigarea titlului au început să circule zvonuri conform cărora Timișoara risca să piardă acest titlu din lipsă de capabilitate și de înțelegere a celor implicați.
În 2023 Timișoara din România, Veszprem din Ungaria și Elefsina din Grecia au devenit cele trei Capitale Europene ale Culturii.
Fiecare separat, dar și împreună trebuiau să facă lucruri minunate și să ducă numele acestor orașelor europene peste tot în lume.
Unii au reușit, alții nu.
În ianuarie 2023 ultimul oraș care a avut evenimentul de lansare a fost Timișoara.
Acest ultim, a fost parcă prescris pentru urbea de pe Bega. De atunci totul s-a învârtit în jurul acestui loc, ultim! Cu o excepție pe care o vom aminti la final.
În loc să avem administrații care să lucreze împreună pentru ca acest titlu să producă rezultate, imediat după deschiderea oficială, a început autodistrugerea. Nimeni nu s-a mai înțeles cu nimeni. Pentru eșec era o competiție strânsă între reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Județean, sub mantia nepăsării guvernamentale.
Timp în care în Veszprem și în Elefsina se desfășurau evenimente de notorietate și veneau turiști de peste tot din lume, în Timișoara nu se întâmpla nimic notabil în afară de neînțelegeri. Se mai auzea din când în când de câte un eveniment micuț, firav și foarte rar de câte un eveniment mai reușit.
Atenția angajaților din Primăria Timișoara s-a concentrat pe tonetele stradale cu mâncare, culminând cu bazele sportive, care în loc să fie introduse într-un cadru legal au fost distruse. În Veszprem până și mâncarea preparată în tonete a fost o atracție în acest an.
Cine validează un eveniment reușit? Oamenii! Cel mai bun barometru este numărul de turiști.
Dacă tot veni vorba de validare să analizăm puțin cifrele.
Veszprem a avut peste 1.6 milioane de turiști care au participat la cele peste 3500 de evenimente organizate.
Timișoara, în primele 11 luni a avut 316.000 de turişti și peste 2000 de evenimente organizate.
Având în vedere că în anul 2019 s-au înregistrat mai mulți turiști decât în 2024, am putea spune că rezultatul este sub 0. Cât sub 0, așteptăm datele finale de la INS.
Este de admirat tenacitatea cu care, la închiderea evenimentului, au încercat să umple ochii publicului cu o cifra de peste 800.000 de nopți de cazare, adică o medie de 2,25 nopți/turist conform declarațiilor.
Timișoara se poate lăuda, datorită dezvoltării economice, ca are un turism de business bine dezvoltat, iar pentru că acești turiști stau mai mult de 2,25 nopți/sejur, putem concluziona că evenimentele nu au adus sau că au adus un număr nesemnificativ de turiști noi.
Lipsa rezultatelor scontate, dar și faptul că numărul de turiști a fost mai mic decât în 2019 este reclamat de către toate afacerile din domeniul HoReCa.
Totuși Timișoara s-a grăbit să fie prima care închide anul cultural, astfel că nici măcar un an calendaristic nu a fost să fie!
În Grecia se închide peste câteva zile, la noi s-a închis de anul trecut!
Cu toate acestea mai sunt oameni care au impresia că Timișoara 2023 a fost un real succes!
Atât s-a putut, dar pe bani, pe vreo 20 de milioane de euro.