Social

Și-au dorit o locuință, dar au fost victimele înșelăciunii

Polițiștii Secției 2 Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut 2 persoane pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Începând cu data de 13.03.2024, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați de către 11 persoane vătămate cu privire la faptul că o persoană cu date de identificare nereale ar oferi în fals spre închiriere imobile situate în mai multe orașe din țară (Timișoara, București, Brașov, Oradea, Constanța, etc) solicitând plata în avans a chiriei și a garanției. A fost creat un prejudiciu de 17.293 de lei.

În vederea extinderii cercetărilor, la data de 15.04.2024, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Urbane Timișoara au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară într-un imobil din municipiul București.

În urma percheziției, au fost ridicate 4 telefoane mobile și peste 30 de cartele sim și documente utile cauzei.

Ca urmare a probatoriului administrat, au fost identificați un bărbat în vârstă, de 30 de ani și o femeie, în vârstă de 28 de ani, ambii din Medgidia.

Față de cei doi a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, fiind reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, iar în cursul zilei de 17.04.2024, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. Informatiile ne-au fost furnizate de IPJ Timiș.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button