Doi bărbați din Arad, suspectați că au furat un autoturisme de lux din Dumbrăvița, au fost ridicați astăzi de polițiști

Suspecții unui furt ca-n filme au fost prinși astăzi în Arad. Aceștia foloseau tehnologie avansată pentru a activa sistemele autoturismelor în vederea sustragerii.
La data de 10 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 4 percheziții domiciliare, în județul Arad, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data 30 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Timiș au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul parcat în fața unei societăți comerciale de pe strada Petofi Șandor, din localitatea Dumbrăvița, cauzând un prejudiciu în valoare de 45.000 de euro.
Din cercetările efectuate de către polițiști, a rezultat că autorii ar fi fost utilizat un dispozitiv de captare și copiere de la distanță a semnalului emis de cheia originală a autoturismului, ulterior transmițând comanda de deblocare și pornire a acestuia, fără a lăsa urme de forțare.
În baza probatoriului administrat în cauză, au fost identificați 2 bărbați, de 54 și 55 de ani, ambii din județul Arad, existând suspiciunea că aceștia ar fi comis fapta.
Astăzi, 10 aprilie, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad, în urma acestora fiind descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, dispozitivul ce ar fi fost utilizat la sustragerea autoturismului, un dispozitiv GPS auto și un dispozitiv de blocare a semnalului GSM.
Cei 2 bărbați, de 54 și 55 de ani, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în vederea audierii, ulterior fiind reținuți, pentru 24 de ore, și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.