Află de ce copiii prezenți în tabăra de la Topla au fost vizitați de polițiștii Biroului Siguranță Școlară
ÎMPREUNĂ PENTRU O VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ – POLIȚIȘTII PREZENȚI ÎN TABĂRA DE LA TOPLA
Și iată că a venit din nou vara, iar școlile din județul Timiș și-au închis porțile astfel încât elevii să se bucure de vacanța cea „mare”.
Asta nu înseamnă că polițiștii Biroului Siguranță Școlară și-au încheiat activitatea. Aceștia vor desfășura în continuare activități preventive în rândul elevilor prezenți în taberele de vară, dar și în comunitate.
Pe măsură ce elevii au început să se bucure de vacanța mare, experiențele de neuitat încep să își facă loc printre amintirile lor și de ce nu, urmează să aibă parte de noi descoperiri sau chiar aventuri.
Astfel, siguranța copiilor este prioritatea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară, atât pe perioada cursurilor cât și în zilele libere sau în vacanțe.
Prin acțiunile noastre ne dorim să ajutăm tinerii să înțeleagă ce rol important joacă grupul de prieteni în viața lor și implicit, ce influență covârșitoare poate avea anturajul asupra dezvoltării comportamentelor.
Un alt aspect urmărit prin interacțiunea cu polițiștii este acela al informării referitoare la situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii, dar mai cu seamă cum pot fi evitate situațiile cu un impact negativ.
Dorim să le transmitem elevilor că a fi „cool” nu presupune să fumezi, să consumi alcool sau droguri, ci să fi o persoană responsabilă, educată și care prezintă încredere, acestea fiind premisele unei copilării fericite.